Activitatea fotbalistică juvenilă se reunește la Valea Călugărească la început de an 2024
Valea Călugărească devine tot mai clar un pol fotbalistic interesant atât la echipa de seniori, aflată în drumul către promovarea în elita județeană, cât și la nivel juvenil. La acest ultim aspect punctează, încă din debutul noului an, gruparea condusă de Claudiu Neagu. La finalul primei săptămâni din anul 2024, 6-7 ianuarie, va avea loc în moderna sală de sport din Valea Călugărească un adevărat festival fotbalistic juvenil. Competiție se anunță, din start, una atractivă în condițiile în care este onorată de multe grupări cu preocupări importante la acest nivel. Au confirmat, până acum, participarea la Star Cup Prahova, Ediția 1, la grupa 2014-2015, F.C.Dinamo, S.F.Pîrvu, MX Pro Academy, CS Valea Călugărească, ACS Marian Tătaru,Petrolul Noua Generație, CSC Berceni, A.C.S Star Buzău, Viitorul Amo Barcani. În schimb, la categoria 2016-2017 pe lista organizatorilor se află deja înscrise grupările Petrolul 95, Inter Galactic Galați, CS Valea Călugărească, S.F.Daniel Chiriță, MX Pro Academy și
Kids Tâmpa Brașov. Lista participanților rămâne deschisă și în continuare pentru completarea unui tablou fotbalistic juvenil sugestiv la debut de an 2024 odată cu startul în Star Cup Prahova Ediția 1organizată de Școala de Fotbal Pîrvu în colaborare cu CS Valea Călugărească.