Jucătorii Petrolului revin la antrenamente la finalul acestei săptămâni
Petroliștii mai au de așteptat câteva zile până la revederea cu tehnicianul Laszlo Balint. Anunțată, într-o primă fază, petru azi după amiază, reunirea jucătorilor Petrolului se va produce, finalmente, vineri. Rămâne de actualitate primul cantonament al verii, la Mogoșoaia, pe parcursul căruia se vor disputa și două partide de verificare, cu Unirea Slobozia și CSA Steaua. Se pleacă, apoi, în cel de al doilea cantonament care se va derula, cel mai probabil, în Austria. La capitolul noutăți ar fi de semnalat, la acest moment, venirea unui apărător central, Alexandru Stănică, 23 de ani, de la Concordia Chiajna.