Petrolul şi-a completat efectivul cu un jucător cu mare experienţă
Atacantul Mihai Alexandru Roman este la cea de-a doua experiență în tricoul Petrolului Ploiești. Roman a mai jucat pentru echipa ploieşteană, tot pe prima scenă a fotbalului românesc, în sezonul 2011-2012 (15 prezențe). Cariera sa a cuprins, apoi, borne importante atât în țară, cât și în străinătate. După Petrolul au urmat, pe rând, Universitatea Cluj, CS Turnu Severin, Săgeata Năvodari, Pandurii Tg. Jiu, NEC Nijmegen (Olanda), Maccabi Petah Tikva (Israel), CS U Craiova, ACS Politehnica Timișoara și FC Botoșani, pentru cea din urmă formație evoluând inclusiv în debutul acestui sezon. În total, Mihai Roman are 234 de meciuri disputate în primul eșalon al fotbalului românesc și 54 de goluri marcate, ultimul chiar împotriva Petrolului, în jocul din etapa a doua a acestei ediții a Superligii! De asemenea, are o prezență în prima reprezentativă, într-un meci amical disputat contra Moldovei, în 2015, iar în CV-ul său figurează și o Cupa a României, câștigată, în 2018, cu Universitatea Craiova.