12 octombrie 1966 este o zi de referință în istoria uneia dintre cele mai iubite echipe de fotbal din România, Petrolul Ploiești. Campioană a României la acel moment, formația ploieşteană reuşea să o învingă, cu scorul de 3-1, pe FC Liverpool, campioana campioanei mondiale, Anglia. Campioană a țării în 1966 Petrolul a primit la tragerea la sorți, pe 10 iulie 1966, la Londra, cu ocazia deschiderii turneului final al Campionatului Mondial de fotbal organizat în Anglia, pe FC Liverpool, campioana țării care avea să cucerească, în scurt timp, titlul mondial. În prima manşă a dublului duel, pe 28 septembrie 1966, în nocturnă şi în prezenţa a peste 44.300 de spectatori, petroliştii au pierdut la Liverpool cu 2-0. Returul de la Ploieşti, organizat pe 12 octombrie 1966, a adus Petrolului, în prezența a 18.000 de spectatori, o victorie miraculoasă, scor 3-1 cu goluri ploieștene marcate de Moldoveanu, Boc şi Mircea Dridea. Pentru Liverpool a punctat Hunt. Pentru desemnarea echipei care se califica în faza următoare a fost nevoie de o a treia confruntare câștigată de Liverpool cu 2-0.