Invitat, aseară, la emisiunea cu tematică sportivă “Pasul la ofsaid”, Iulian Bădescu, primarul municipiului Ploiești, a făcut o serie de declarații privind echipa fanion a județului, Petrolul, legând traiectul acesteia de calitatea oamenilor aflați la conducerea societății.
Întrebat despre implicarea sa la echipă vizând un număr de sponsori aduși, Bădescu a spus: “Nu am adus niciun sponsor, fie și pentru faptul că nici măcar nu s-a pus problema să discut așa ceva! Toată lumea știe că acțiunea s-ar încadra la capitolul “trafic de influență”! Și, să fim serioși, dacă s-ar ajunge până acolo, cine ar trata cu un patron de societate comercială care scoate profituri atât de frumoase? Se vorbea despre un sponsor greu care să dea bani Petrolului, nu-i așa? Nu va veni niciun astfel de sponsor! Pentru că sunt interese private la mijloc și astfel de lucruri sunt privite strict ca pe o afacere! Clubul trebuie să facă activitate de marketing bazată pe profesionalism! Să-și angajeze oameni care să lucreze numai pentru acest segment! Eu știu că atunci când domnul Florian Walter era la club avea vreo 5 persoane care munceau doar pentru imagine și marketing. Acum… nu mai sunt! Marketingul ăsta se face cu persoane competente, invitând oameni importanți la discuții și la meciuri, știind când să pleci capul la un moment dat! În viață nu merge mereu numai cu capul sus! Mândria, cum se știe, naște și altceva… Iar esența este numai una: societatea comercială Petrolul Ploiești are un buget fantastic la acest moment! Trei milioane de euro de la Liga Profesionistă de Fotbal și un milion de euro din publicitate, bilete, abonamente, etc. Nici măcar nu mai pun ce ar mai ajunge pe deasupra, din altele! Sunt patru milioane de euro! Bani cu care, în actualele condiții din campionatul României, nu ai voie niciodată să termini mai jos de locul patru! Dacă la această sumă se mai adaugă și o recunoaștere venită din partea comunității, o premiere cum i-am zis noi, de 1,2 milioane de euro și o alta de 3 milioane până la finalul acestei ediții de campionat, un total de peste 4 milioane, se poate observa cum SC FC Petrolul Ploiești este una bogată, cu venituri de peste 7-8 milioane de euro! Nicio echipă din România, la acest moment, nu are o astfel de sumă în cont, nici măcar Steaua!”