“Lupii galbeni” muncesc din greu în stagiul aflat în derulare în Antalya.
Petrolul intră bine în ritmul stagiului din Turcia care se află în plină derulare. Florin Pârvu şi asistenţii acestuia comandă, zilnic, două şedinţe de pregătire la care jucătorii răspund cu maximă responsabilitate. Se apropie şi ora primului joc amical din Turcia care va avea loc în compania unei formaţii din Ungaria, Debrecen. Pe de altă parte, în paralel, conducerea clubului petrolist lucrează la definitivarea listei de achiziţii care cuprinde, în mod special, oameni de atac pentru completarea unui compartiment aflat în suferinţă.