Petrolul închide etapa a XXV-a din Superligă în partida de pe teren propriu cu FC Hermannstadt
Florin Pârvu începe aventura pe banca tehnică a Petrolului în partida cu FC Hermannstadt găzduită de arena Ilie Oană luni seară, de la ora 20.00. Parcursul modest din startul acestui an, trei eșecuri din tot atâtea partide disputate, a dus la plecarea lui Nicolae Constantin. Dincolo, sibienii au cedat, definitiv, cele 9 puncte pierdute după respingerea de la TAS și se află într-o situație delicată în clasament. „Așa cum am spus, mă simt ca și când am revenit acasă! Evident, emoțiile sunt inevitabile, dar, începând de mâine, cu primul meci pe care îl vom disputa, se vor duce și va trebui să ne concentrăm doar la ceea ce avem de făcut.Întâlnim o echipă bună a campionatului, o echipă care a acumulat multe puncte pe teren, pe care o cunoaștem și pe care am analizat-o bine. Trebuie să avem ambiție, determinare și, împreună cu suporterii, cei care ne dorim să fie, din nou, cel de-al 12-lea jucător al nostru, sperăm să ne bucurăm la finalul partidei.Nu vor fi, cu siguranță, foarte multe schimbări, pentru că nu cred că este cazul de așa ceva. Rămân la părerea că meciul de la Botoșani a fost un accident, un „duș rece”, iar din acel moment s-a pus punct la ceea ce a fost și contează doar ce va fi de aici înainte. Iar meciul de mâine are o importanță aparte!”, a punctat Florin Pârvu.În lotul „găzarilor” revine mijlocașul brazilian Jair, cel care și-a ispășit suspendarea de trei etape, primită după cartonașul roșu văzut în ultimul meci din 2022, cel de acasă, cu FC U Craiova.
Întâlnirea de pe „Ilie Oană”, ce va începe la ora 20.00, va fi condusă de către o brigadă alcătuită din Adrian Viorel Cojocaru (Galați) – Vladimir Urzică (Piatra Neamț) și Alexandru Vodă (Alba Iulia). Rezervă: Iulian Dima (București). Arbitru VAR: Andrei Florin Chivulete (București). Arbitru AVAR: Mihaela Țepușă (Buzău). Observatori: Iosif Olah (Sf. Gheorghe) și Paul Mincu (București).
Urmărește pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!