Petrolul revine pe arena Ilie Oană pentru un joc atractiv în compania Oțelului Galați
În evidentă creștere de formă, cu rezultate apreciate, în ultimele runde, Petrolul privește cu încredere la partida cu Oțelul Galați. O trupă puternică cu un antrenor, Dorinel Munteanu, a cărui mână se vede, cert, în prestația echipei, Oțelul este, la acest moment, un partener redutabil pentru fiecare altă competitoare.
„Întâlnim o echipă care n-a pierdut vreun meci, care a primit puține goluri, o formație compactă, disciplinată, care știe ce vrea și, evident, ne asteptăm la un meci dificil, de luptă. Dar, și noi am crescut de la meci la meci, am avut rezultate bune în ultima vreme, lucru care, firesc, ne dă mult mai multă încredere. Atmosfera este foarte bună, baietii s-au antrenat foarte bine, jucăm în fața fanilor noștri și, așa cum o facem de fiecare dată, vom juca doar cu gândul să câștigăm toate cele trei puncte. Nu avem probleme de lot, la momentul acesta, și sper ca și după ultimul antrenament lucrurile să stea la fel de bine. Știu că se spune că echipa câștigătoare nu se schimbă, dar vom vedea cum vom aborda acest joc. Încă nu ne-am decis asupra formulei de start pentru că trebuie să găsim cele mai bune soluții, astfel încât să speculăm slăbiciunile adversarului”, a punctat directorul tehnic al Petrolului, Sanjin Alagic. Despre partida cu Oțelul a vorbit și fundașul dreapta al „lupilor”, Ricardinho. „Va fi un meci foarte dificil. Oțelul este o echipă bună, bine organizată, disciplinată din punct de vedere tactic, dar și noi suntem într-un moment bun. Nu am pierdut de patru meciuri și sperăm ca, mâine seară, să avem și sprijinul suporterilor, astfel încât să ne luptăm pentru cele trei puncte, pentru că obiectivul nostru este unul singur, și anume victoria”, a spus Ricardinho. Partida de pe „Ilie Oană” va începe la ora 19.00, biletele fiind disponibile online, pe www.iabilet.ro, dar și la casa stadionului, ce va fi deschisă începând cu ora 12.00 și până la pauza întâlnirii.
Confruntarea va fi condusă de către o brigadă alcătuită din Rareș George Vidican (Satu Mare) – Alexandru Cerei (Cluj Napoca) și Adrian Vornicu (Iași). Arbitru de rezervă: Cătălin Buși (Rm. Vâlcea). Arbitru VAR: Sebastian Colțescu (Craiova). Arbitru AVAR: Lucian Rusandu (Sf. Gheorghe). Observatori: Augustus Constantin (Rm. Vâlcea) și Mircea Călin (București).