Supercupa României la fotbal se dispută sâmbătă, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, între campioana din sezonul 2022-2023, Farul Constanța, și câștigătoarea Cupei, Sepsi Sfântu Gheorghe. Pentru derularea evenimentului în bune condiții, autoritățile ploieștene tocmai au anunțat impunerea unor restricții de trafic în zona stadionului.
Astfel, Comisia Municipală pentru Transport şi Siguranţa Circulaţiei a aprobat solicitarea Federației Rămâne de Fotbal cu privire la restricționarea traficului auto în zona arenei, în ziua de sâmbătă, începând cu ora 9.00, pentru desfășurarea Supercupei României.
Asigurarea perimetrului se va face începând de vineri, a anunțat Primăria Ploiești, într-un comunicat de presă. Sâmbătă dimineață, în intervalul 9.00 - 15.00, pe strada Alexandru Vlahuță, din dreptul peluzei, se va circula pe o singură bandă. După ora 15.00, traficul rutier va fi complet închis pe aici. Vor mai fi restricții pe străzile Stadionului, Mihai Bravu, Sportului, George Topârceanu, Latină, 1 Mai, Armoniei și Artei, a mai anunțat Primăria Ploiești în comunicatul transmis joi.
Restricții de trafic în zona arenei „Ilie Oană”, la Supercupa României
Pe strada Al. Vlahuță s-a aprobat amenajarea Parcării carelor TV și a Parcării Media (perimetre împrejmuite cu garduri și supravegheate de stewarzi, în conformitate cu cerințele), în spatele Peluzei 1:
» începând cu 07.07.2023, ora 10.00, până pe 08.07.2022, ora 09.00, s-a aprobat montarea perimetrelor, doar pe trotuarul dinspre stadion, pentru amenajarea a două parcări (Parcare TV și Parcare Media).
» în ziua de 08.07.2023, în intervalul orar 09.00 – 15.00, s-a aprobat restricționarea traficului auto pe o singură bandă, din dreptul caselor de bilete ale stadionului până la intersecția cu str. Stadionului.
» în ziua de 08.07.2023, în intervalul orar 15.00 – 24.00, s-a aprobat restricționarea totală a traficului auto, de la intersecția cu str. Mihai Bravu, până la intersecția cu str. Stadionului.
Pe str. Stadionului:
» începând din 07.07.2023, ora 18.00 până pe 08.07.2023, ora 24.00, s-a aprobat delimitarea unei parcări (Parcare 1), cu garduri metalice de-a lungul bordurii, pe trotuar, de la intrarea în curtea stadionului până la stația TCE, fără a se bloca spațiul pietonal și nici carosabilul.
» începând din 07.07.2023, ora 18.00 până pe 08.07.2023, ora 24.00, s-a aprobat delimitarea unei parcări (Parcare 2) cu garduri metalice, în ″triunghiul″ din fața intrării în Biserica "Sfântul Nicolae Nou". În cele două parcări, Parcare 1 și Parcare 2, accesul se va face pe baza unor tichete speciale emise de organizator, pentru Supercupa României.
» în ziua de 08.07.2023 în intervalul orar 15.00 – 24.00, s-a aprobat restricționarea totală a traficului auto, de la intersecția cu strada Poștei până la intersecția cu strada Alexandru Vlahuță.
Pe strada Mihai Bravu:
» în ziua de 08.07.2023 în intervalul orar 15.00 – 24.00, s-a aprobat restricționarea totală a traficului auto de la intersecția cu strada Udriște Năsturel până la intersecția cu strada Armoniei.
Pe strada Sportului:
» s-a aprobat restricționarea traficului auto, de la intersecția cu strada Praga până la intersecția cu str. Stadionului, începând din 08.07.2023, de la ora 15.00 până la ora 24.00.
Pe strada George Topârceanu:
» s-a aprobat restricționarea traficului auto, de la intersecția cu str. Dr. Toma Ionescu până la intersecția cu str. Alexandru Vlahuță, începând din 08.07.2023, de la ora 15.00 până la ora 24.00.
Pe strada Latină:
» în ziua de 08.07.2023, în intervalul orar 15.00 – 24.00, s-a aprobat restricționarea totală a traficului auto de la intersecția cu str. Stadionului până la poarta de intrare în stadion.
Totodată, s-a aprobat restricționarea traficului auto și pe străzile 1 Mai, Armoniei și Artei, începând din 08.07.2023, între orele 15.00 - 24.00.
VEZI ȘI >>> Sergiu Hanca a semnat cu Petrolul
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!