Susținere totală în Giulești. Tren special pentru fanii Petrolului

Petrolul Derbi
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Petrolul susține un adevărat derbi în compania Rapidului în etapa a V-a din Superligă

Unul dintre cele mai așteptate jocuri din runda care urmează la nivelul primului eșalon este în Giulești. Jocul dintre Rapid, gazda evenimentului, și Petrolul, denumit Primus Derby, se va juca, cert, cu casa închisă. La spectacolul din tribune vor participa, ca de fiecare dată, și susținătorii ”lupilor galbeni” care vor fi prezenți în număr mare în tribunele arenei din Giulești. Petroliștii vor avea la dispoziție un tren special care îi va transporta la joc pe cei aproximativ 1000 de suporteri urmând ca aceeași cale să fie folosită și la revenirea din București. Formația giuleșteană antrenată de Cristiano Bergodi nu traversează deloc un start de campionat reușit, presiunea fiind deja la ea acasă, în timp ce Petrolul merge în Giulești după spectaculosul 3-2 din partida cu Farul, pe teren propriu, campioana care s-a impus, ulterior, la scor, 3-0, în prima manșă a dueului cu Flora Tallin din turul 3 preliminar al Conference League.

 

 

 

 

Image