Echipa din Păulești a reușit să păstreze toate punctele puse în joc în disputa cu Olimpic Zărnești
Fiecare partidă este importantă pentru CS Păulești în tentativa grupării antrenate de Florin Pripu de păstrare a locului în cel de al treilea eșalon competițional. Cum și oaspeții se aflau într-o situație delicată, având acută nevoie de puncte, meciul a fost unul echilibrat. Păuleștenii și-au asigurat, în trei minute, după golurile marcate de Costin Stoica și Florinel Sandu, pe finalul primei reprize, avansul care s-a dovedit a fi, până la urmă, decisiv chiar dacă brașovenii au redus din handicap în repriza secundă. Mai liniștiți după succesul cu trupa din Zărnești CS Păulești pregătește ultimul joc din sezonul regulat care aduce disputa din deplasare cu ACS KSE Târgu Secuiesc.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!