Ultima deplasare, ultima impresie. Rapid-Petrolul Miercuri Ora 19.00

Ultima deplasare, ultima impresie. Rapid-Petrolul Miercuri Ora 19.00
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Rapid si Petrolul se întâlnesc la Bucureşti în ultimul meci al etapei a XX-a

Regal fotbalistic pe Arena Naţională în disputa dintre Rapid şi Petrolul Ploieşti care închide etapa a XX-a din acest sezon.

„Un meci între două echipe de tradiție, un derbi recunoscut, ca atare de către suporterii ambelor echipe, o confruntare în care nu se ține cont de locul din clasament, de valoarea loturilor, de alte aspect financiare sau nefinanciare, ci doar de ambiție, de hotărâre și de cum înțeleg jucătorii să trateze această întâlnire!”, a caracterizat antrenorul Nicolae Constantin confruntarea dintre Rapid și Petrolul. Pe aceeaşi linie a mers și căpitanul Valentin Țicu.

„Este un derbi în adevăratul sens al cuvântului! Rapid are o echipă foarte bună și a demonstrat asta până acum, pentru că a stat numai în top, dar mâine nu va conta valoarea, ci va fi un meci bazat pe orgoliile jucătorilor și ale suporterilor! Nu există o favorită, va fi un meci tare și sperăm să ieșim învingători. Cred că suntem altă echipă față de întâlnirea din tur, ne-am maturizat, avem mai multă experiență, dar, așa cum am spus, meciul trebuie jucat cu sufletul, pentru orgoliul nostru și pentru fani!”, a punctat Vali Țicu.

Pentru jocul de pe Arena Națională, „lupii” nu au probleme de efectiv, în lot revenind și atacantul Christian Irobiso, cel care și-a ispășit suspendarea de trei partide. Întâlnirea va începe la ora 19.00 și va fi condusă de către o brigadă alcătuită din Sebastian Colțescu (București) – Daniel Mitruți (Craiova) și Adrian Vornicu (Iași). Rezervă: Iulian Călin (Ștefănești). Arbitru VAR: Sorin Costreie (Buftea). Arbitru AVAR: Mircea Orbuleț (București). Observatori: Aron Huzu (Sibiu, pentru arbitraj) și Ion Cățoi (București, pentru organizare).

 Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

 

 

 

Image