Petrolul joacă la Pitești, cu FC Argeș, în ultimul meci din sezonul regulat
Ultima deplasare din sezonul regulat trimite Petrolul la Pitești pentru confruntarea cu FC Argeș, o echipă aflată în degringoladă. Alb-violeții se află pe penultimul loc în clasament și îi întâmpină pe ploieșteni cu Dragoș Radu pe banca tehnică în calitate de antrenor interimar după plecarea lui Marius Croitoru.
Florin PÂRVU: ”Punem capăt sezonului regulat cu un alt joc dificil. Simt însă că putem veni cu puncte de la Pitești. Băieții s-au antrenat bine, suntem ok și la nivel de efectiv, așa că speranțele noastre sunt intacte. Să facem un joc bun și să luăm puncte, acesta este dezideratul nostru”, a prefațat întâlnirea Florin Pârvu, antrenorul Petrolului. A vorbit despre această partidă și noul echipier al galben-albaștrilor, fundașul central Ricardo Grigore. ” Mă bucur că am ajuns la o formație importantă din fotbalul românesc. Sunt bine din punct de vedere fizic și aștept eventuala titularizare. Băieții m-au primit bine, pe mulți îi cunoșteam. Echipa are nevoie de victorie, sper să o putem aduce la Pitești”, a punctat Rici Grigore care face parte din lotul reținut de Pârvu pentru această partidă.
Antrenorul ”lupilor” a condus, chiar pe arena Ilie Oană, un ultim antrenament urmat de plecarea către Pitești.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!