Petrolul joacă vineri seară ultima partidă din acest sezon
”Lupii galbeni” asistă, din teren, la încercarea jucătorilor de la FC Argeș de a evita retrogradarea directă și a încerca, apoi, să își mențină statutul de divizionară A în urma unei duble de baraj cu o reprezentantă a eșalonului secund. Petrolul, în schimb, luptă pentru un rezultat favorabil care ar putea aduce primul loc în zona de play-out. ”Este un meci cu încărcătură mare. Noi ne dorim să câștigăm cele trei puncte, pentru că suntem în cursa pentru ocuparea primului loc din play-out, în vreme ce FC Argeș are nevoie de victorie ca să poată spera la evitarea retrogradării. Ambele echipe au, așadar, obiective, chiar dacă diferite, și sunt premise pentru un meci foarte disputat.Cu siguranță Argeșul va da totul pentru a câștiga acest joc. Ne așteaptă un meci foarte greu, dar suntem pregătiți să facem față și presiunii din teren, și a celei din tribune și suntem gata pentru luptă”, a prefațat jocul tehnicianul „galben-albaștrilor”, Florin Pârvu. Din lotul echipei nu face parte Paul Papp, revenind, în schimb, Mathaus, cel care a ratat ultimele două confruntări din cauza unei accidentări. De asemenea, la fel ca și în ultimele partide, au fost cooptați în lot și câțiva jucători de la echipa de tineret, precum Mihnea Rădulescu, Mario Ioniță sau Raul Bucur. Întâlnirea de pe stadionul „Nicolae Dobrin” va fi condusă de către o brigadă alcătuită din Marcel Bîrsan (București) – Radu Adrian Ghinguleac (București) și Ovidiu Artene (Vaslui). Rezervă: Bogdan Dumitrache (București). Arbitru VAR: Horia Gabriel Mladinovici (București). Arbitru AVAR: Andrei Constantinescu (București). Observatori: Nicolae Marodin (București, pentru arbitraj) și Marian Bucurescu (București, pentru organizare).
Urmărește pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!