Un păuleștean în grafic la Dinamo. Cristian Licsandru, un stângaci cu viitor

Licsandru Dinamo
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Cristian Licsandru a făcut rapid pasul către o recunoaștere fotbalistică apreciată

Venirea lui Cristian Licsandru la Dinamo, în vara acestui an, a fost primită, în general, cu circumspecție. Tânărul mijlocaș din Păulești bifase, până la venirea în Ștefan cel Mare, minute la CS Blejoi, juniorii Petrolului și FC Voluntari 2. Integrat, rapid, la Dinamo, Licsandru a profitat de problemele de lot pe care le-a avut antrenorul Zeliko Kopic și a prins postura de titular în centrul apărării alături de experimentatul Răzvan Patriche. ”Am fost în situația de a pune un jucător neexperimentat în apărare: Licsandru. A fost în presezon cu noi, ca mijlocaș central. L-am pus și în perioada precompetițională în postura de apărător, este stângaci, găsești mai greu astfel de jucători. Are capacități fizice remarcabile. A meritat șansa primită. Este inteligent, are inteligență în fotbal. Mai are mult de îmbunătățit, dar dacă va munci la fel ca până acum, va reuși cu siguranță. Nu-mi place să fac comparații, să zic că seamănă cu fotbalistul X sau că aduce ca stil cu Y. Fiecare fotbalist are povestea lui. Dar are personalitate, muncește din greu, înțelege fotbalul. Se adaptează la rolul lui în echipă, iar acum mai urcă o treaptă, fiind la formația națională Under 21", a declarat Zeljko Kopic pentru GSP.ro. Evoluțiile lui Licsandru la Dinamo l-au convins și pe antrenorul echipei naționale U21, Daniel Pancu, care l-a convocat pe dinamovist pentru acțiunile reprezentativei conduse de fostul mare jucător.

 

 

 
 

Image