Valentin Negoiţă
nu mai este, de câteva zile, angajatul clubului petrolist. Antrenor secund
multă vreme, în timpul mandatelor exercitate de Valeriu Răchită şi Gigi
Mulţescu, „Nego” a fost menţinut în cadrul clubului după ce ambii tehnicieni au
rupt contractele cu gruparea ploieşteană. Ţinând cont de experienţa acumulată
de-a lungul timpului de Negoiţă, acesta a îndeplinit, o vreme, rolul de
scouter, având misiunea de a urmări potenţieli tineri jucători care ar putea
face pasul către clubul ploieştean. Noile realităţi (şi) economice de la
Petrolul au condus, în această săptămână, la rezilierea înţelegerii dintre cele
două părţi. „Am vorbit cu domnul Capră, mi-a explicat despre ce este vorba, şi
ne-am despărţit amiabil. Eu doream să continui munca la Petrolul, dar dacă nu
s-a mai putut, asta e. Ne-am despărţit amiabil” spune Valentin Negoiţă. Liber
de contract acum, antrenorul câmpinean prospectează piaţa pentru a începe o
nouă etapă din cariera de antrenor. „Sunt dispus la negocieri cu orice echipă
care are un proiect solid. Aştept să vedem ce va fi în pauza de iarnă. Sper să
mă apus curând de lucru” a spus Valentin Negoiţă după ce a rupt înţelegerea cu
Petrolul Ploieşti.