Victorie printre denivelări: Dacia Unirea Brăila-Petrolul Ploiești 2-3

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Petrolul a obținut trei puncte scontate pe un teren departe de rigorile eșalonului secund.

Petrolul a contabilizat trei puncte prognozate la Brăila la capătul unui joc cu multe goluri. Conta, de fapt, în primul rând, aspectul punctelor puse în joc în cadrul unui parcurs spre vârful ierarhiei bine sacadat în ultima perioadă de timp. Al treilea meci din noul mandat al lui Tavi Grigore s-a încheiat din nou cu un succes la limită al petroliștilor conturat într-o parte secundă a jocului în care în decurs de cinci minute s-au marcat patru goluri!

Brăila s-a comportat curajos

Pe ultimul loc în clasament, într-un contex fotbalistic departe de rigorile acestui nivel fotbalistic, Dacia Unirea a luptat, minute bune, de la egal la egal cu mult mai puternica formație ploieșteană. Gruparea antrenată de Florentin Petre și-a făcut chiar curaj deschizând scorul și preluând, mai apoi, conducerea pe tabela de marcaj după reușita egalizatoare semnată de Claudiu HEREA. SAIM TUDOR și ARNĂUTU, în doar două minute, au stabilit soarta unui joc adjudecat cu dificultate de ”lupii galbeni” așa cum se întâmplase și în precedentele două meciuri de campionat. Punctele obținute la Brăila așează Petrolul într-o poziție favorabilă, în spatele primelor trei clasate, cu posibilitatea pătrunderii în zona selectă a podiumului chiar în etapa imediat următoare.

Goluri printre absențe și denivelări

Octavian Grigore a avut numeroase probleme de lot înaintea jocului de la Brăila dar a reușit, grație unui lot bine conturat, să alinieze o formulă competitivă și în aceste condiții. Laurențiu Marinescu și Sebastian Ghinga, primii doi căpitani ai echipei, au absentat alături de Toto Tamuz care își prelungește șederea în afara terenului de joc din cauza unei accidentări. Nici Lumu nu a bifat vreun minut în meciul de la Brăila chiar dacă a făcut deplasarea dar a fost reținut pe toată durata jocului pe banca de rezerve a echipei sale. Prestația generală a petroliștilor a avut serios de suferit din cauza stării precare a câmpului de joc de pe stadionul brăilean. Nici în Liga A Prahova nu se găsesc asemenea suprafețe de joc care arată, clar, dezinteresul total față de fotbal într-o perioadă în care Brăila fotbalistică se gândește, anul viitor, la celebrarea celor 100 de ani de fotbal în orașul de la Dunăre. 

 Protest inedit al brăilenilor

Existența echipei din Brăila este pusă în cumpănă, etapă de etapă, din cauza situației financiare precare care domnește, de fapt, de mai mulți ani la Dacia Unirea. Tocmai de la aceste triste realități a plecat și protestul inedit al gazdelor la startul partidei când Raul Avram și compania au rămas nemișcați, vreme de un minut, pe așa zisul gazon pentru a mai trage un semnal de alarmă, poate ultimul, asupra situației dezastruoase pe care o parcurge o grupare aflată în insolvență de ceva vreme.

Ciocâlteu, revenire după patru etape

Alexandru Ciocâlteu, unul dintre oamenii cu o contribuție importantă la promovarea Petrolului în eșalonul secund, a revenit printre echipierii galben-albaștrilor după câteva etape în care a rămas în afara terenului. Întoarcerea pe gazon a experimentatului mijlocaș s-a produs chiar în orașul unde Ciocâlteu scria, în urmă cu câțiva ani, pagini frumoase la echipa antrenată, la acea vreme, tot la nivelul Ligii a II-a, de Alin Pânzaru. Prezent pe gazon vreme de 30 de minute, în actul secund al jocului, Alex Ciocâlteu a simțit chemarea fața porții adverse la golul trei al Petrolului, decisiv în acontarea punctelor puse în joc, când i-a oferit lui Sergiu Arnăutu posibilitatea îndeplinirii unei formalități aproape de linia porții gazdelor. Mai mult, în ultimele secvențe ale jocului Ciocâlteu nu a ajuns la un balon trimis în fața porții adverse de Herea pentru lămurirea totală a situației pe tabela de marcaj.  

 Vineri vine Ripensia

Petrolul deschide etapa care urmează în Liga 2 Casa Pariurilor odată cu partida contra Ripensiei Timișoara care se va disputa vineri după amiază, de la ora 18.00, pe arena Ilie Oană, în compania timișorenilor de la Ripensia. Bănățenii se află într-o poziție deloc comodă, în zona locurilor retrogradabile, cu doar 14 puncte acumulate după 15 etape. În dreptul oaspeților se va produce, cu acest prilej, debutul lui Alex Pelici pe banca tehnică. Tehnicianul a semnat de mai multă vreme cu Ripensia unde ar fi urmat, în mod normal, să înceapă practic activitatea de la începutul anului viitor. Situația grea a echipei timișorene în acest sezon l-a adus pe Alex Pelici de la începutul acestei săptămâni la antrenamentele lui Ungureanu și compania pe care fostul tehnician al lui Hermannstadt Sibiu îi va conduce pentru prima oară de pe banca tehnică chiar la jocul de vineri după amiază.

Victorii de serviciu pentru primele patru clasate

Ordinea în clasamentul eșalonului secund rămâne aceeași și după disputarea meciurilor care au contat pentru etapa cu numărul 15. Chindia Târgoviște s-a impus așteptat, la scor, 4-1, la Balotești, în timp ce Academica Clinceni și Sportul Snagov  și-au fructificat avantajul terenului propriu în confruntările cu ASU Poli Timișoara și, respectiv, Energeticianul Petroșani. Petrolul a completat acest tablou cu victoria importantă obținută în condițiile precare de la Brăila care apropie convingător formația antrenată de Octavia Grigore de zona locurilor promovabile.   

Dacia Unirea Brăila – FC Petrolul Ploieşti 2-3 (1-0)

Stadion: Municipal. Spectatori: 500. Marcatori: Bebey (15), Niţă (58)/Herea (57), Saim Tudor (59), Arnăutu (61)

Dacia Unirea: R. Avram (cpt) – Niţă, Pleşa, Hamza, Manu – Lu Yuefeng – Coteţ (72 Hîmpea), Van Den Driest (65 Vitan), Ciucureanu – Bebey, Mucuţă (80 Le Matyer). Antrenor: Florentin Petre.

FC Petrolul: Tordai – Olaru, Antoche, Cazan (34 Plămadă), Ţigănaşu – Chindriş (cpt), Danci – Saim Tudor, Herea (89 N. Popescu), Ştefănescu (60 Ciocâlteu) – Arnăutu. Antrenor: Octavian Grigore.

Au arbitrat: Cătălin Buşi (Rm. Vâlcea) – Ciprian Iovu (Botoşani) şi Iulian Cătălin Brânză (Botoşani).

Observatori FRF: Constantin Gheorghe (Suceava) şi Gabriel Ion Pop (Bacău).

 

Image