Acum doi ani și jumătate, la Bușteni, primarul Emanoil Savin propunea turiștilor o pârtie asemănătoare, pe Kalinderu, doar că dimensiunile erau liliputane față de gigantul din Austria și acesta, de pe Pohorje.
Sâmbătă, pe seară, Contra a dat liber distracției la Fun Park-ul de pe versantul abrupt al pârtiei Pohorje. Toată delegația „lupilor” a urcat cu telescaunul în vârful muntelui și de acolo, în boburi, unul câte unul, a alunecat spre punctul de plecare.
“Curajosul șef” a fost Romario, brazilianul admițând să coboare primul! Apoi, rând pe rând, cu staff-ul tehnic la sfârșit, Mustivar&Co. au încercat incredibila senzație, odată ajunși la baza pârtiei începând halimaiul și caterinca specifice momentelor de gen.
Firește, o astfel de încercare arată destule și despre felul de a fi al omului din bob: calculat, ori fricos, poate ponderat, chiar vitezoman! De exemplu, Romario, Achim, Guilherme, Pecanha, Yamissi, Boudjemaa, Mustivar, chiar și Cristea, Oprea și Contra, au arătat andrenalină la maxim în timp ce doctorul Stamatescu, Geraldo, Neag, Younes, Hoban și preparatorii ori maseurii au folosit frâna de mână de destule ori, fiind fluierați - în bășcălie - de cei din grupul celor coborâți.
După ce toată delegația a răspuns prezent chemării lui Contra, trei dintre ciocolatiii echipei – Romario, Bokila și Mustivar - dar și Burtă, maseurul show-man, au oferit un spectacol inopinat, salteaua elastică pentru sărit - amplasată lângă pista de bob – generând fericirea curajoșilor și aplauzele privitorilor!
Pe drumul de întoarcere către hotel, “petroliștii” au fost solicitați să dea autografe pe un tricou galben - promovat la meciul de Cupă, cu CFR Cluj - de două familii din Ploiești aflate în vacanță în Slovenia. Care, auzind că Petrolul se pregătește la Maribor, au ajuns la Habakuk și și-au văzut visul împlinit!
Cristian ANGHELESCU