R: Revenind la echipă...
C.C.: Am mai spus: lotul este în regulă, avem dublură pentru fiecare post mai puțin pentru cel de vârf împins! Iar pentru viitorul cât de cât imediat, îl aștept pe Marinescu la sfârșitul lui octombrie, începutul lui noiembrie! Un ajutor de care trebuie ținut cont!
R: Cât de mult te afectează absențele lui Alcenat și Mojica?
C.C.: Sunt două absențe de marcă, în cazul primului ne rugăm ca Haiti să nu treacă de grupele Concacaf Gold Cup 2013, competiție la care miza naționalei haitiene este să iasă dintr-o grupă în care mai evoluează Salvador, Trinidad Tobago şi Honduras, iar Gualberto are o problemă de viză întrucât, fiind extracomunitar, viza Schengen se ia foarte greu! El a anunțat că o să și-o procure de la Sucre dar până la urmă va ajunge tot la București! Sunt toate șansele ca luni (n. red – astăzi) Mojica să capete documentul!
R: A revenit Cristea. Crezi că va aduce acel plus pe care toată lumea îl așteaptă la mijlocul terenului?
C.C.: Cristea trebuie să înțeleagă că, la echipă, competența a crescut iar el, dacă va dori să joace, trebuie să facă mult mai mult decât a arătat până acum. Am vorbit cu el, am încercat să-l fac să înțeleagă, știu că este un fotbalist cu un talent extraordinar, dar dacă talenul nu este coroborat cu multă muncă în teren, cu ajutarea coechipierilor și cu sacrificiu el va ajunge să joace foarte greu la Petrolul!
R: Practic, antrenamentele ce ți-au spus despre el?
C.C.: Antrenamentele mi-au spus că nu este pe drumul cel bun! În concluzie, chit că mă repet, dacă va dori să joace va trebui să forțeze mult mai mult!
R: Poate că nu-și mai dorește să joace la Ploiești!
C.C.: Această problemă deja nu mai este a mea! Știu doar că o eventuală plecare de aici nu va fi posibilă în orice condiții!
R: Spune ceva și despre Romario!
C.C.: Romario? Este un fotbalist care a crescut mult, este un om de echipă, afirm cu tărie că ne va ajuta mult în noul sezon! Aștept de la el să se exprime în jocuri exact cum o face la fiecare antrenament! Chit că are mișcări mai greoaie arată ca un metronom. Recuperează foarte multe mingi, este agresiv, nu se oprește din alergat! Este un fotbalist foarte util și pliabil pe stilul de joc al Petrolului!
R: Gicu Grozav?
C.C.: Gicu a înțeles că șansa sa în carieră este să evolueze în primul rând pentru echipă, să nu joace doar atunci când se află în posesia balonului! Și îl văd receptibil! Este foarte bine că a început să facă și faza defensivă și o să vedeți că va reuși să marcheze și goluri! (frizura internaționalului a dispărut, subit, sâmbătă, chelia strălucitoare având probabil darul de a-i orbi pe apărătorii adverși!)
R: Două cuvinte și despre Nini Popescu și Adrian Ilie, tinerii proveniți de la CCJ.
C.C: Ambii mi-au făcut o impresie bună spre foarte bună! Nu pot să promit că vor avea șansa să joace în viitorul foarte apropiat dar, cu siguranță, vor rămâne în atenția strictă a mea!
Din păcate, uitați-vă cum pierdem pentru că nu avem o echipă într-un eșalon inferior, astfel de copii dar și alții care se propun, efectiv, la Petrolul fiind refuzați doar pentru acest lucru! Nu ține de mine asta, eu doar îmi fac datoria și cer, explicând imensa utilitate a unui satelit!
R: Spune-mi și mie un exemplu, două, de tineri care puteau ajunge aici, la o astfel de echipă!
C.C.: Am avut mai multe oferte pentru fotbaliști foarte tineri, de la loturile U16, U17, U18 din țară dar și din străinătate, fără nume sonore, dar dornici să joace pentru Petrolul! I-am refuzat pe toți...
R: Așadar, crezi că se vrea, ori ba?
C.C.: Păi, să fim realiști, dacă s-ar fi vrut nu se putea ține o astfel de echipă?
Cristian ANGHELESCU