Ajunsă la mijlocul clasamentului în Liga I, CFR Cluj mai păstra şanse la Europa fotbalistică doar prin parcursul din Cupa României. După 0-0 în Gruia, în manşa tur a semifinalei cu Astra Giurgiu, formaţia clujeană s-a deplasat, miercuri, la malul Dunării cu intenţia clară de a marca cât mai repede. Le-a ieșit de minune, Hora (20) îndeplinind o simplă formalitate în fața indecisului Silviu Lung Jr., portarul gazdelor. Giurgiuvenii s-au întrecut în ratări, iar portarul Felgueiras a fost de netrecut, reuşind să blocheze toate acţiunile gazdelor! CFR-ul a lovit, decisiv, în ultimul minut de joc, Nuno Valente fructificând o pasă trimisă de Ciprian Deac.
Imediat după meci, patronul ardelenilor, Arpad Paskany, a declarat: “Va fi un meci greu cu Petrolul, dar șansele sunt egale, într-o finală nu există favorite. Ei vor avea de partea lor exuberanța obținerii unei Cupe după multă vreme și a clasării din Liga 1 în față, în timp ce noi avem de partea noastră experiența. Mă bucur pentru că putem juca o nouă finală și, repet, avem șanse egale cu Petrolul pentru a câștiga Cupa. Este prima seară după patru luni în care putem să ne bucurăm”, a spus Paszkany.
La rândul său, Cosmin Contra, tehnicianul Petrolului, a declarat după meciul de la Giurgiu: “Am văzut meciul, cred că putem spune despre CFR că alcătuiesc o echipă matură din toate punctele de vedere! O trupă solidă, cuprinzând fotbaliști cu mare experiență competițională, căliți în multe partide grele. La noi, aproape tuturor băieților le este străină rutina în astfel de meciuri cu mare miză, așa că nu greșesc dacă afirm că CFR Cluj pornește favorită pentru acest meci decisiv! Dar, să fie clar, nu mergem în plimbare la București, avem un singur meci și ne putem bucura din plin la finalul lui! Finalele nu există decât pentru învingători, în opinia mea! Pentru mine nu ar exista nicio performanță să ne fi calificat în ultimul act și să nu aducem trofeul la Ploiești! Așa că nu avem decât varianta să luptăm și să câștigăm!” a încheiat antrenorul Petrolului.
Cristian ANGHELESCU