Valentin Sandu, cunoscut mai degraba ca „Şcârţăilă” în planul fotbalului judeţean, a început fotbalul la vârsta de 9 ani la Petrolul Ploieşti. Printre cei care i-au îndrumat primii paşi în fotbal se numără Sică Alexanbdrescu sau Camil Oprişan. Mai apoi, al 16 ani, Sandu făcea pasul către o echipă de seniori, Conpet Ploieşti, care îl avea la acea vreme pe banca tehnică pe Valentin Sinescu.
Dependent de Şumudică
Prestaţiile bune de la Conpet l-au adus pe fotbalistul ploieştean în atenţia lui Marius Şumudică. Mulţi ani, cariera lui Vali Sandu s-a intersectat cu fostul mare jucător pe la echipele pe la care acesta s-a perindat de-a lungul anilor. A fost, mai întâi, o echipă de Liga a III-a, Dodu Bucureşti, antrenată în primă fază de Nae Manea, după care a urmat o şedere de doi ani şi jumătate la Progresul Bucureşti unde, pe lângă Şumudică, a mai lucrat, printre alţii, la capitolul antrenori, şi cu Basarab Panduru. La un moment dat, Sandu a trecut, alături de alţi şase colegi de la Progresul, la Astra. Şumudică i-a adus, atunci, din parcul cu Platani în 9 Mai, printre alţii, pe Alex. Stan sau Paulinho. După plecarea lui Şumudică şi instalarea lui Tibor Selymeş pe banca grupării ploieştene, Valentin Sandu nu a mai primit prea multe şanse de la fostul dinamovist. A urmat o scurtă acomodare la ALRO Slatina după care Sandu s-a dedicat, vreme de mai bine de doi ani, proiectului finanţat de Giani Nedelcu la Farul Constanţa.
Adversar pentru Mutu
Una dintre cele mai interesante amintiri fotbalistice a lui Valentin Sandu o constituie prezenţa la un turneu efectuat cu Progresul Bucureşti în Italia. Cu acel prilej, echipa bucureşteană a întâlnit şi Fiorentina, cu un Adi Mutu printre oamenii de bază la acea vreme. „Am vorbit înainte de meci cu Adrian. Mi s-a părut un tip ok, fără ifose. Ne întreba cum ne simţim în Italia, unde locuim, chestii de bun simţ. Era foarte comunicativ. După meciul amical cu Fiorentina am fost invitaţi şi la jocul lor de prezentare a lotului care a avut loc cu Barcelona”, îşi aminteşte Sandu. De asemenea, tot cu acel prilej, Progresul a întîlnit şi Catania, grupare unde evolua un alt important fotbalist român, Nicolae Dică.
Colecţie de tricouri
Valentin Sandu are o pasiune aparte, colecţionarea tricourilor de joc ale unor nume importante din fotbalul nostru. „La acel meci cu Fiorentina nu am putut lua tricoul lui Adrian Mutu pentru că era dedicat, dinainte de meci, altcuiva. În schimb, l-am obţinut pe al lui Gilardino” , afirmă fotbalistul ploieştean. În colecţia acestuia figurează, printre altele, tricoul prietenului Liviu Băjenaru, pe vremea când acesta evolua la Steaua, Ndoye, Fatai, Sânmărtean, Spadacio şi mulţi alţii. „Este o pasiune care mă face să îmi amintesc multe dintre meciurile importante la care am participat pe prima scenă fotbalistică a ţării”, spune actualul echipier al CSM-ului câmpinean.
Yanis îi calcă pe urme
Valentin Sandu are un puşti, Yanis Valentin, care îi calcă, deja, pe urme, cunoscutului său tată. „La botez a pus prima oară mâna pe minge. Apoi a găsit un pix şi bani. Deci, va fi fotbalist”, spune, cu mândrie, jucătorul de bandă stânga. Dealtfel, puştiul în vârstă de doar doi ani şi jumătate loveşte, deja, cu multă dexteritate balonul cu ambele picioare. „Ce pot să îmi doresc decât să fie sănătos şi să mă depăşească pe drumul fotbalistic, dacă va fi să fie”, precizează Valentin Sandu.
Convins de Nistoroiu şi unchiul său
La 30 de ani, Valentin Sandu a făcut o pauză în fotbalul mare pentru a da curs unei oferte venite de la una dintre cele mai importante grupări din fotbalulul judeţean, CSM Câmpina. „Unchiul meu, Vali Nicoară, mi-a vorbit foarte frumos despre proiectul de aici. Mai apoi, cunoscându-i pe domnii Nistoroiu şi Guran m-am convins că este o treabă foarte serioasă. Mă bucur că am ajuns la această echipă cu care am prilejul de a promova în Liga a III-a. Sunt şi aproape de casă, ceea ce pentru mine este extrem de important. Să ajungem în cel de al treielea eşalon şi apoi vom mai vedea ce va fi”, spune Sandu.
„Scârţîilă”, de la tatăl său
Valentin Sandu este cunoscut de toată lumea fotbalistică din judeţ şi nu numai, drept „Scârţîilă”. „Porecla vine de la tatăl meu. Aşa a fost el catalogat de prieteni şi porecla am preluat-o şi eu. Nu mă deranjează deloc faptul că sunt mai cunoscut sub acest apelativ decât cu numele meu”, precizează Valentin Sandu
L-a încântat pe Ioan Niculae
O altă latură a vieţii extrasportive a lui Valentin Sandu este cea artistică. Un dansator înnăscut, Sandu are şi voce, lucruri probate chiar în faţa patrolului Astrei Giurgiu, Ioan Niculae. „La un banchet, după promovarea CSM-ului pe atunci, în eşalonul secund, am fost pus de colegi să le cânt ceva. Domnul Niculae a rămas încântat. Oricum, a fost o experienţă frumoasă pentru mine la acea vreme. Colegi precum Liviu Ganea, Alexe sau Ndoye au rămas în amintirea mea”, spune actualul echipei al liderului principalului campionat judeţean, CSM Câmpina. Şi cu Sandu în formula de bază, trupa susţinută financiar de Adrian Nistoroiu nu are rival în principala întrecere fotbalistică judeţeană, gândurile tuturor celor care lucrează la acest proiect îndreptându-se, deja, la barajul de accedere în Liga a III-a.
Ionel LUŢAN