Bilanț pozitiv pentru echipele de handbal juniori ale CSM Ploiești

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Cele cinci echipe de handbal juniori ale CSM Ploieşti prezente pe teren la sfârșitul săptămânii trecute au obținut trei victorii şi au suferit două eșecuri. Juniorii 1antrenați de Silviu Stănescu au primit vizita primei clasate din Seria B, AHC Dobrogea Sud Constanţa II, care s-a impus cu 43-30 (19-13). Au îmbrăcat tricourile grupării ploieștene Ad. Tănăsescu, A. Cioc – C. Albu (8 goluri), A. Militaru (5), A. Stănescu (5), R. Floarea (4), N. Nicolae (3), D. Rudai (2), V. Alici (1), M. Chiranu (1), V. Bucuroiu (1) şi R. Pantazi. Juniorii 2 au pierdut meciul cu CS Olimpic Mizil, 31-33, și ocupă locul al 3-lea în Seria H înaintea disputei din deplasare cu ultima clasată, CSŞ Făgăraş. Fetele antrenate de Robert Comendant au continuat seria de victorii la junioare 3 impunându-se, scor 47-14 (23-7), în jocul cu CSO Mizil. Pentru CSM Ploieşti, au evoluat: M. Neagu, B. Voicilă, A. Floroiu – D. Grădişteanu (8 goluri), E. Lăcuşteanu (7), N. Jianu (6), M. Botică (4), B. Popescu (4), B. Andronache (4), A. Gheorghe, I. Manolache (3), A. Burtea (3), C. Podărescu (2), C. Blidaru (1) şi M. Iordache (1). Cu un parcurs excelent până acum, 7 victorii din 7 meciuri, ploieștencele joacă sâmbătă la ultima clasată, CSM Râmnicu Sărat. Echipa de juniori 3 s-a impus, la rândul ei, în deplasare, la Breaza, 46-39 (20-17) cu Tricolorul. Elevii lui Gheorghe Puia au un bilanţ de 3 victorii şi 3 înfrângeri în Seria D, iar duminica viitoare vor juca, în etapa a 8-a, la CSŞ Târgovişte. Juniorii 1 au trecut la scor, 45-28, de LPS Buzău într-o disput- abordată de ploieșteni cu următorul efectiv: Al. Ispas, Ad. Tănăsescu, Cioc – C. Albu (11 goluri), D. Rudai (8), A. Stănescu (8), Al. Pop (3), I. Mereu (3), R. Floarea (2), G. Paraschiv (2), V. Bucuroiu (2), R. Pantazi (2), V. Alici. CSM Ploieşti ocupă locul al 2-lea în Seria B a juniorilor 1, iar duminică are programat derbi-ul cu AHC Dobrogea Sud Constanţa, singura formaţie în faţa căreia a cedat în acest sezon, cu 26-27 (16-15), în prima etapă a sezonului.

 

Image