Confirmare pe semicerc. Patrick Albu, în lotul lărgit al naționalei de tineret a României

Confirmare pe semicerc. Patrick Albu, în lotul lărgit al naționalei de tineret a României
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Unul dintre cei mai promiţători tineri handbalişti ai CSM Ploieşti, extrema Cătălin Patrick Albu, a primit o confirmare excelentă. Jucătorul se află printre cei 29 de handbaliști pe care Federaţia Română de Handbal i-a nominalizat pentru a face parte din lotul lărgit al echipei naţionale de tineret a României. Cu doi dintre antrenorii din Liga Zimbrilor la conducerea tehnică, Raul Fotonea (CSM Făgăraş) şi Daniel Anca (CSM Bucureşti), selecţionata de tineret a României are programată prima acţiune din acest an în perioada 12-20 aprilie 2020, atunci când va avea loc un stagiu de pregătire pentru Campionatul European din acest an, finalizat cu un joc de verificare. În vârstă de 18 ani, Patrick Albu evoluează atât în echipa de juniori 1 a clubului CSM Ploiești, cât şi în cea care combate în Seria B a Diviziei A. Antrenorul grupării ploieștene, Silviu Stănescu, îl folosește pe Albu pe două posturi, extremă stângă, postul de bază şi, la nevoie, ca extremă dreaptă sau, chiar, conducător de joc. Patrick Albu este golgheterul echipei, având, la juniori 1, în prima fază a campionatului, o medie de aproape 10 goluri înscrise pe meci.

 

Image