CS Activ Prahova Ploiești merge pe mâna lui Ghiță Irimescu

ghita irimescu antrenor cs activ prahova ploiesti
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Echipa feminină de handbal CS Activ Prahova Ploiești a început pregătirile în vederea noului sezon.

Handbalul feminin ploieștean a revenit în Divizia A după doar un an în care echipa pregătită de Florin Ciupitu și Nicolae Nimu a respirat aerul Ligii Florilor. Reconstrucție, pe toate planurile, este cuvântul de ordine la echipa ploieșteană înaintea unui sezon în care se va încerca revenirea în elită. Cum Florin Ciupitu a ajuns la Rapid, într-o dublă ipostază, antrenor secund la prima echipă și coordonator al Centrului de Copii și Juniori al clubului giuleștean, Activul a angajat un alt tehnician. Ghiță Irimescu, nume consacrat în handbalul românesc, a pregătit sezonul trecut formația feminină din Slobozia și a acceptat trecerea la Ploiești convins că sportul cu minge pe semicerc poate creiona un statut competitiv la Activ. Pregătirile au debutat în a doua jumătate a lunii trecute și vor cuprinde, până la startul din 12 septembrie, și disputarea unor jocuri de verificare cu adversari din primele două eșaloane competiționale. 

 

Image