Delia Roşu, de la CSM Ploiești, participă la un stagiu centralizat al lotului naţional de cadete al României.
Acțiunea are loc la Galați iar tânăra jucătoare de la CSM Ploiești se numără printre cele 21 de handbaliste pe care staff-ul tehnic al „tricolorelor” – Elena Moise (antrenor principal) şi Cristian Gherman (antrenor secund) – le-a convocat pentru cantonamentul găzduit de oraşul de pe Dunăre. Pregătită la club de Cristi Roşu şi Geta Opincariu, Delia evoluează pe postul de centru atât pentru echipa de junioare 2, cât şi pentru cea de junioare 1 şi se află la a treia convocare din acest an, după ce a participat în luna februarie la Jocurile Mediteraneene de la Nafplio – Grecia (locul 5 pentru România) şi în luna aprilie la un alt stagiu centralizat găzduit de Drobeta Turnu Severin, dar care a inclus şi o serie de jocuri bilaterale desfăşurate în Serbia.