Legitimată la CSM Ploieşti, Diana Manole va reprezenta România la Campionatul European de Beach Handball de la Varna (Bulgaria) programat în perioada 7-11 iulie 2021.
Sportiva pregătită la club de Robert Comendant a fost selecţionată de antrenorul lotului naţional de junioare, Florin Ciupitu, la capătul a două stagii de pregătire ce au avut loc la Plopeni şi Venus. La prima acţiune au fost prezente alte două colege de la club, portarul Bianca Voicilă şi conducătorul de joc Daria Grădişteanu.
Diana Manole joacă pe postul de extremă stângă în handbalul clasic şi, în ultimul sezon, a fost una dintre principalele marcatoare ale echipei de junioare 2 a clubului ploieștean.