Al doilea turneu din noul sezon din Liga Florilor va avea loc în perioada 29 octombrie-3 octombrie la Sfântu Gheorghe.
Liga Florilor a plecat la drum, în sezonul 2020-2021, cu turneul organizat în Sala Sporturilor din Ploiești. CS Activ Prahova Ploiești a avut, la debut, o misiune dificilă în confruntarea cu o echipă cu pretenții europene, HC Dunărea Brăila, în fața căreia fetele antrenate de Florin Ciupitu și Nicolae Nimu au pierdut, previzibil, scor 16-28. Nici al doilea meci pe prima scenă handbalistică a țării nu le rezervă jucătoarelor de la Activ șanse în lupta cu cea mai importantă grupare din handbalul feminin românesc, CSM București, în confruntarea care are loc joi, 29 octombrie, de la ora 16.30. Continuarea aduce, a doua zi, meciul cu Măgura Cisnădie urmat, duminică, de confruntarea cu CS Universitatea Cluj. Ultimul meci din turneul doi de la Sfântu Gheorghe aduce disputa echipei ploieștene cu SCM Craiova programată marți, 3 noiembrie, de la ora 11.00.