HC CSO Activ Plopeni joacă de două ori acasă

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Echipa feminină de handbal CSO Activ Plopeni începe astăzi după amiază seria partidelor din turul secund al actualului campionat.

Formația pregătită de Florin Ciupitu a obținut, joi seară, în urma victoriei de pe teren propriu cu CSU Târgoviște, 47-25, punctele care au trimis gruparea prahoveană pe locul secund în clasament la capătul primului sfert din acest sezon. Ecoul victoriei s-a stins pentru că testul următor a sosit și programează, astăzi după amiază, de la ora 18.00, o altă partidă interesantă pe teren propriu. Ionela Leuștean, Roxana Beșleagă (foto), Iulia Tăbăcaru și celelalte colege de echipă primesc replica vâlcencelor de la Național care se află și ele cu aceeași zestre de puncte la ora confruntării. Un nou succes, așteptat după parcursul foarte bun din acest sezon, ar întări convingător postura unei formații plopenare bine ancorate în lupta pentru supremație în acest sezon.

 

 

 

Image