Lucrurile nu sunt, încă, pe deplin clarificate în legătură de derularea turneului de promovare în Liga Florilor. Anunțat, inițial, a se desfășura la Cheile Grădiștei, la început de septembrie, turneul ar urma, până la urmă, să se țină la Sfântu Gheorghe. Incertitudinea rămâne la ea acasă în condițiile în care nu toate cele șase echipe calificate, printre ele CS Activ Prahova Ploiești, ar onora participarea. ”Se aprobă în unanimitate ca Turneul de promovare-masculin, să se joace în sistemul „fiecare cu fiecare”, iar Turneul de promovare-feminin să se joace în sistemul „fiecare cu fiecare” dacă sunt 5 echipe participante, respectiv nedisputarea turneului, cu tragere la sorți pentru locul de promovare ocupat, dacă rămân 4 echipe care confirmă participarea la turneu. De asemenea, se aprobă în unanimitate ca echipele de Divizia A care au anunțat ulterior datei de 15 iulie că nu vor participa la Turneul de Promovare, datorită noilor măsuri impuse prin Ordinul comun MTS cu MS, să nu fie sancționate conform Regulamentului Disciplinar (pentru neprezentare)”, se anunță într-un comunicat al Federației Române de Handbal.