Echipa feminină de handbal CS Activ Prahova Ploiești și-a aflat adversarul din optimile de finală ale Cupei României
Va fi, în Sala Olimpia, o reeditare a unui duel care capta interesul când cele două echipe evoluau la același nivel competițional. CS Mioveni combate, acum, în Liga Florilor, în timp ce trupa antrenată de Dragoș Dobrescu luptă, în ediția actuală de campionat, să revină la cel mai înalt nivel în handbalul feminin românesc. Tabloul complet al optimilor de finală ale Cupei României, cu meciurile urmând să se dispute pe terenurile primelor echipe, este următorul:
CSM Bucureşti – CS Rapid Bucureşti
Activ Prahova Ploieşti (Divizia A) – Dacia Mioveni
Dunărea Brăila – Gloria Buzău
CSM Slatina – CSM Roman (Divizia A)
Corona Braşov (Divizia A) – CSM Galaţi
CSM Târgu Jiu – Măgura Cisnădie
CSU Ştiinţa Bucureşti (Divizia A) – ACS „Liviu Rebreanu” Turda (Divizia A)
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!