Formaţia ploieşteană a susţinut penultimul meci din acest sezon în cadrul turneului aflat în derulare în Capitală. Partida cu Minaur Baia Mare, ocupanta locului secund în clasament, a oferit o dispută în general echilibrată. Băimărencele s-au impus, până la urmă, scor 33-29, la capătul unui meci în care replica ploieşteană a fost pe tot parcursul jocului una apreciată. Mâine, în cadrul ultimei apariţii din Liga Florilor, CS Activ Prahova Ploieşti întâlneşte CS Gloria 2018 Bistriţa Năsăud.
MINAUR BAIA MARE – ACTIV PRAHOVA PLOIEȘTI 33-29 (20-14) Arbitri: Sebastian Mârza / Cristian Nedelea
Baia Mare: Enache, Munteanu – Borș 6, Burlachenko 6, Popa 5, Laslo 4, Kovacevic 3, Tecar 3, Blohm 2, Kerekes 2, Cioca 1, Polocoșer 1, Tănasie, De Souza, Araujo. Antrenor: Costică Buceschi.
Ploiești: A. Popescu, Inculeț – I. Leuștean 9, Mureș 4, Panaite 4, Beșleagă 3, Lăscăteu 3, Șerban 2, Vartic 2, V. Leuștean 1, Florea 1, State, Crețu, F. Popescu, Bucă. Antrenor: Florin Ciupitu.