Echipa feminină de handbal CS Activ Prahova Ploiești susține astăzi după amiază, de la ora 17.00, în Sala Olimpia, primul joc oficial din 2020. Confruntarea cu o grupare de prim eșalon, AHCM Slobozia, se desfășoară în cadrul 16-imilor de finală ale Cupei României. Deși oaspetele pornesc cu prima șansă, în ciuda unui parcurs departe de așteptări în Liga Florilor, formația ploieșteană antrenată de Florin Ciupitu și Nicolae Nimu are argumente pentru a forța o calificare în faza următoare a Cupei României Fun Curier. Cum CS Activ Prahova Ploiești este bine înscrisă în campionat, unde ocupă poziția secundă, este de așteptat ca iubitorii de sport din Ploiești să fie alături de echipă în încercarea dificilă din această după amiază.