Echipa de handbal junioare IV a CSM Ploieşti, pregătită de Leonard Cristescu, participă în afara concursului în campionatul organizat de Asociaţia Judeţeană de Handbal Ilfov. Până la debutul fazei judeţene a campionatului din Prahova, programat în luna februarie a anului viitor, elevele lui Leo Cristescu vor juca 14 etape în întrecerea organizată de “vecinii” din Ilfov. CSM Ploieşti a bifat, primele trei runde încheiate, toate, cu victorii: 33-18 cu Concordia Chiajna, 26-20 cu ACS Olimpic RFH şi 25-17 cu ACS Unirea Dobroieşti.
Campionatul din Ilfov are la start 8 formaţii, CSM Ploieşti şi ACS Olimpic RFH (clubul fostei mare jucătoare Ramona Farcău) participând „hors-concours”. Meciurile se desfăşoară, weekend de weekend, în sălile din Dobroeşti şi Pantelimon.
În etapa a 4-a tinerele handbaliste de la CSM Ploieşti vor juca, duminică, în compania celor de la CS Tunari.
Lotul de jucătoare pe care contează în acest sezon Leonard Cristescu este următorul: Andrada Cristina Dorobăţ, Daria Andreea Gheorghe, Bianca Biota, Andra Ioana Georgescu, Andra Mihaela Matei, Cătălina Ioana Anghelache, Cătălina Gabriela Pantazi, Ana Maria Constantinescu, Ana Maria Dincă, Carmen Elena Toma, Bianca Ştefania Brînzaru, Sara Maria Curcan, Miruna Ioana Andronache, Ana Maria Filip, Giulia Maria Toacă, Alisia Andreea Alecu, Daria Tudor, Daria Maria Ioaniţiu, Maya Andreea Brotea, Daria Alexandra Marin, Maria Vesel, Anastasia Popescu, Ariana Sotir, Cosmina Nedelcu, Elisa Degeratu, Ana Ioniţă şi Cristina Costache.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!