Victorie înainte de start. CS Activ Prahova Ploiești pregătește debutul în noul sezon

Victorie înainte de start. CS Activ Prahova Ploiești pregătește debutul în noul sezon
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Echipa feminină de handbal CS Activ Prahova Ploiești parcurge ultimele zile dinaintea startului în noul sezon oficial din Divizia A. Trupa antrenată de Ghiță Irimescu a susținut o partidă amicală cu Neptun Constanța tocmai pentru ca tehnicianul să facă reglajele necesare înaintea startului din 12 septembrie. În vervă, pe tot parcursul jocului, ploieștencele au învins clar, scor 30-20, în verificarea cu formația constănțeană. CS Activ Prahova Ploiești este repartizată pentru noul sezon în Grupa A alături de alte 13 formații. Colegele de competiție ale Activului sunt CSM Unirea Slobozia, CSM Roman, CSM București 2, CSU Neptun Constanta, CNE Sf. Gheorghe, HCF Piatra Neamț, CS Știința Bacău, CS Danubius Călărași, CSM Galați, ACS Sc. 181 SSP București, CSM Corona Brașov, ACS Spartac București, CSM Bacău. Prima apariție oficială în campionat aduce, pe 12 septembrie, pe teren propriu, confruntarea cu CSM Galați, echipă retrogradată, de asemenea, la finalul sezonului trecut, din Liga Florilor.

Image