Viitoarea ediție de campionat în Liga Florilor va avea la start 16 competitoare. Din Divizia A vor urca către elită trei echipe în urma turneului de baraj care va avea loc săptămâna viitoare. Formația ploieșteană CS Activ Prahova creditată, spun specialiștii, cu șanse importante în ecuația luptei pentru promovare, ar putea beneficia de o șansă în plus. AHCM Slobozia, gruparea ialomițeană calificată pentru următoarea ediție de campionat, trece prin momente dificile din punct de vedere financiar vorbindu-se, chiar, despre o retragere din competiție. Dacă se va ajunge la o astfel de situație vor promova din Divizia A patru echipe cu o șansă în plus, în acest context, și pentru trupa antrenată de Florin Ciupitu și Nicolae Nimu.