Un bărbat care a încercat să comercializeze în weekend, la un târg de sezon, obiecte contrafăcute a fost depistat de polițiști. Pentru ideea de afacere avută acesta s-a ales cu dosar penal.
„Polițiștii din cadrul Poliției oraşului Breaza, la data de 13 octombrie a.c., cu ocazia verificărilor efectuate în cadrul evenimentului Târgul de Toamnă din oraș, au constatat o infracțiune.
Buzoian cercetat, la Ploiești, pentru că ar fi furat telefonul de 4.500 de lei al unei vânzătoare din zona Gării de Sud
În fapt, au depistat un bărbat din municipiul București, de 52 de ani, care oferea spre vânzare articole de îmbrăcăminte purtând însemne identice cu o marcă înregistrată.
S-a constatat faptul că bărbatul nu deține documente de proveniență pentru articolele de îmbrăcăminte oferite spre vânzare.
Astfel, s-a dispus ridicarea, în vederea continuării cercetărilor a 6 geci care purtau insemnele unei mărci înregistrate”, au detaliat reprezentanții IJP Prahova.
Dosar penal pentru un bărbat care a fost reținut după ce a încălcat măsurile unui ordin de protecție
Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.