Surse judiciare anunţă că mai multe persoane din comuna prahoveană Ciorani, printre care şi primarul ales, Marin Voicu, în prezent suspendat din funcţie, ar fi obținut certificate fictive de vaccin anti-COVID.
Procurorii fac cercetări în cauză, dosarul aflându-se în anchetă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, informează Ziarul Incomod. Pe lista suspecților se află inclusiv o asistentă medicală, care s-ar fi folosit de parafa medicului fără ca acesta să știe, au precizat surse apropiate de anchetă.
Centrul de vaccinare din comuna Ciorani a fost amenajat la începutul lunii aprilie 2021, iar la acel moment se înscriseseră pentru vaccinare peste 700 de persoane. Centrul nu a funcționat imediat, pentru că Prefectura Prahova nu reușise să găsească un medic care să coordoneze activitatea de vaccinare.
Primarul ales în 2020 în Ciorani, Marin Voicu, a fost suspendat din funcţie în luna iunie a acestui an, după ce a fost inculpat într-un dosar de fraudă electorală.