Două mașini avariate și una incendiată, în scandalul din Mimiu! Cearta s-a iscat din cauza unor copii

Două mașini avariate și una incendiată, în scandalul din Mimiu! Cearta s-a iscat din cauza unor copii
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

IJP Prahova a revenit, în cursul zilei de marți, cu detalii referitoare la scandalul uriaș care s-a iscat luni seară, în cartierul Mimiu, aplanat cu focuri de avertisment și soldat cu ridicarea și audierea mai multor persoane, cu pagube materiale importante, un dosar penal și o avalanșă de amenzi usturătoare.

"Luni, 30 martie a.c., în jurul orelor 19:25 am fost sesizați cu privire la faptul că  în municipiul Ploiești - Cartier Mimiu are loc un conflict între mai multe persoane care au aruncat cu pietre, distrugând 3 autoturisme parcate și incendiind unul din acestea. La fata locului au fost dirijate mai multe patrule de siguranță publică, luptători SAS, jandarmi, militari și polițiști locali care au  intervenit pentru încetarea conflictului. Pentru dispersarea celor implicați a fost folosit armamentul din dotare, fiind  trase două  focuri de armă în plan vertical. Totodată, a fost solicitat și un echipaj ISU pentru lichidarea incendiului. Nicio persoană nu a necesitat transportul la spital", au anunțat reprezentanții IJP Prahova.

Polițiștii au stabilit, în urma cercetărilor, că incidentul s-ar fi produs în urma unor discuții purtate în contradictoriu între copiii a două familii care locuiesc în zonă. Ceilalți implicați sunt rude ale minorilor, care au ieșit în stradă și au asistat la conflict, informează IJP Prahova. Astfel, scandalul între membrii celor două familii a pornit de la cearta copiilor.

Potrivit sursei citate, în cauză a fost constituit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea a ordinii și liniștii publice, distrugere, distrugere din culpă și lovire sau alte violențe, cercetările fiind continuate în vederea dispunerii de măsuri legale în consecință din punct de vedere penal.

De asemenea, cei implicați în conflict au fost sancționați contravențional pentru încălcarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 3, cu amendă în valoare de 5.000 lei fiecare, verificările fiind continuate în cursul acestei zile pentru identificarea și sancționarea celor prezenți în stradă, pentru încălcarea actului normativ sus menționat.

Ilustrație arhivă

Image