Intervenție în forță, luni seară, în cartierul ploieștean Mimiu, pentru aplanarea unui conflict izbucnit între mai multe persoane.
"Forțele de ordine au intervenit și au aplanat scandalul. Persoanele implicate în eveniment vor fi conduse la sediul Poliției pentru audieri. Se efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea situației de fapt. În zonă rămân echipaje pentru monitorizarea climatului de ordine și siguranță publică", este informarea oficială a IJP Prahova.
Potrivit martorilor din zona Bariera București, 10-11 mașini ale Poliției și Jandarmeriei s-au deplasat în zonă.
Se pare că în timpul conflictului, protagoniștii au recurs inclusiv la incendierea unui autoturism. Pentru a calma spiritele, polițiștii au tras câteva focuri de avertisment.
UPDATE
Conflictul a avut loc în cartierul Mimiu, pe strada Panduri, precizează reprezentanții IJP Prahova. 10 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri, dar nimeni nu a avut nevoie să fie transportat la spital. Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirea răspunderii juridice, a mai precizat IJP Prahova.
UPDATE
Foto cu caracter ilustrativ (sursa: tulceanoastra.ro)