Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a anunțat că procurorii au demarat cercetări în legătură cu tragedia petrecută joi dimineață, la Ploiești. Doi pacienți au murit carbonizați și o infirmieră a fost rănită într-un incendiu izbucnit într-un salon cu bolnavi Covid de la Secția Boli Infecțioase – Movila a Spitalului Județean de Urgență Ploiești.
“În data de 11.11.2021, orele 04.18, organele de poliție din cadrul I.P.J. Prahova au fost sesizate prin SNUAU 112 cu privire la faptul că a izbucnit un incendiu la Spitalul Județean de Urgență Ploiești- Secția Boli Infecțioase «Movila».
La fața locului au intervenit lucrătorii din cadrul ISU care au lichidat incendiul ce se manifesta cu flacără deschisă la unul din saloanele Secției Covid a Spitalului. Echipajele medicale care s-au prezentat la fața locului au constatat decesul a doi pacienți, de sex bărbătesc, în vârstă de 76, respectiv 75 de ani. Totodată, o infirmieră din cadrul unității medicale a suferit arsuri pe o suprafață de aproximativ 25% din corp fiind transferată la Spitalul Clinic de Urgență București Floreasca pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Precizăm că în salonul în care a izbucnit incendiul erau internate doar cele două victime”, consemnează procurorii.
Anchetatorii anunță că “în cauză s-a constituit un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, prev.de art. 192 alin.(1),(2),(3) C.pen., vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin.(2),(3) C.pen., distrugere din culpă, prev. de art. 255 alin.(1),(2) C.pen., neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, prev. de art. 349 alin.(2) C.pen. și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, prev. de art. 350 alin.(3) C.pen.”
INCENDIU MOVILA: Anchetatorii au cerut sprijinul experților de la INSEMEX Petroşani
Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova menționează că, după incendiu, “s-a constituit o echipă complexă de cercetare care a procedat la demararea investigării locului faptei, urmând ca activitatea să fie continuată în zilele următoare prin atragerea reprezentanților din cadrul Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Securitatea Minieră și Protecția Antiexplozivă Petroșani precum și a altor specialiști cu expertiză în domeniul de referință. Cercetările sunt continuate de lucrătorii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Prahova sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova”.
Primele ipoteze, după tragedia de la Ploiești
Fiind vorba despre un incendiu izbucnit într-un salon în care pacienții erau conectați la instalația de oxigen, primele teorii conturate după tragedie au indicat că totul s-ar fi întâmplat din cauza unei scântei. Este un salon de capăt, unde erau în general trataţi pacienţii în stare mai gravă, erau mai aproape de asistente, salonul avea o ventilaţie mai bună, având o uşă spre exterior. De aceea, pe cei cu SIPAP acolo îi tratăm. Ventilaţia se făcea pe geam şi pe uşă. Avem detectoare peste tot. Geamul era deschis la acel moment, aşa l-au găsit cei de la ISU. În toate spitalele din România, ventilaţia aşa se face, pe geam. Dacă întrebaţi un specialist în incendii, o să vă spună că plaja la care poate detona o atmosferă încărcată cu oxigen este foarte largă, undeva între 23 şi 28% oxigen în aer. Şi nimeni nu-ţi spune de la ce. Există şi ipoteza unei combustii spontane sau a electricităţii statice de pe costume. Eu, nefiind specialist, nu pot să mă pronunţ”, a declarat dr. Bogdan Nica, managerul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, după tragedia de ieri dimineață.
Așa cum a făcut și acum câteva săptămâni, când unitățile sanitare erau sufocate din cauza numărului mare de pacienți, acesta a avertizat că o nenorocire cum s-a petrecut la Piatra Neamț, București, Constanța și, acum, la Ploiești poate avea loc în orice spital din ţară în care sunt folosite instalaţii de oxigen sub presiune, în condiţiile în care aprinderea poate avea loc foarte uşor în momentul în care atmosfera este puternic oxigenată şi nu se face o ventilaţie eficientă.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!