O adolescentă care locuia la un centru de servicii comunitare din Băicoi a fost dată dispărută în cursul zilei de ieri, de administratorul unității. Fata, elevă la o școală din Câmpina, ar fi plecat din incinta unității de învățământ, iar de atunci nu mai există informații cu privire la locul în care s-ar afla aceasta.
„La data de 8 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina au fost sesizați, de către o femeie în calitate de administrator al unui complex de servicii comunitare din Băicoi, cu privire la faptul că minora, GHEORGHE LAURA, de 16 ani, a plecat din incinta unității școlare la care învață, în municipiul Câmpina și nu a mai revenit până la momentul sesizării”, au precizat reprezentanții IJP Prahova în legătură cu acest caz.
Șoferul unei ambulanțe private, reclamat la Poliție de o pacientă că ar fi abandonat-o pe drumul spre spital
Semnalmente minoră dispărută - Laura Gheorghe
Fata are aproximativ 1,53 metri înălțime, 59 de kilograme, constituție atletică, păr lung, brunet, ochi căprui și, potrivit informațiilor obținute de polițiști, nu prezintă alte semne particulare.
La momentul plecării voluntare, minora purta geacă sport neagră, tricou alb, pantaloni tip jeans negri și pantofi sport, negri, având asupra sa un ghiozdan în mai multe culori.
Persoanele care pot oferi informații cu privire la persoana în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Bărbat găsit carbonizat într-o locuință din Mimiu, în urma unui incendiu izbucnit azi-noapte