Pompierii prahoveni au efectuat, în primul trimestru al acestui an, peste 300 de controale privind securitatea la incendiu, aplicând aproape 1.500 de sancțiuni, din care 500 amenzi. În două cazuri, pe fondul abaterilor grave depistate, inspectorii ISU au dispus chiar oprirea activității operatorilor economici.
În sprijinul pompierilor prahoveni, pentru derularea controalelor pe raza județului au fost detașați temporar și 24 de inspectori din Argeș, Galați, Ialomița, Mehedinți, Teleorman și Gorj. Verificările au vizat unitățile de turism și alimentație publică.
„În intervalul menționat au fost efectuate 326 de controale. Pe timpul acestora, au fost identificate 1491 de nereguli, sancționate contravențional astfel: 956 de avertismente și 536 de amenzi în cuantum total de 3.715.806 lei. Pentru încălcarea gravă a cerințelor de securitate la incendiu, la doi operatori economici s-a dispus măsura complementară de oprire a funcționării. Important de menționat este faptul că pentru acesti operatori măsura complementară de oprire a funcționării a fost dispusă în contextul identificării mai multor nereguli de ordin tehnic (principala deficiență fiind neechiparea cu instalaţii de stingere a incendiilor ori de detectare, semnalizare şi avertizare a incendiului, în concordanţă cu valoarea de referinţă).
Precizăm faptul că prin intermediul acțiunilor de control se urmărește modul de respectare a prevederilor legale privind apărarea împotriva incendiilor. Totodată, activitățile de prevenire desfășurate de cadrele unității noastre vizează, în principal, verificarea accesibilității căilor de evacuare și de intervenție, respectiv nivelul de dotare a construcțiilor cu instalații de protecție împotriva incendiilor.
Amenzi de aproape 3 milioane de lei și 17 tone de produse indisponibilizate, în urma controalelor ANSVSA la comercianți de produse lactate. 19 unități au fost închise
De asemenea, pe timpul activității de control, inspectorii de prevenire au desfășurat și acțiuni de informare preventivă privind riscurile iminente, în cazul nerespectării măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, principalele măsuri care trebuie luate pentru evitarea posibilelor situații de urgență generate de incendii, dar și modul de comportare ce trebuie adoptat în astfel de cazuri”, se arată în bilanțul transmis de ISU Prahova.
Pentru identificarea și înlăturarea eventualelor riscuri generatoare de incendii, în această perioadă, subunitățile de intervenție din cadrul ISUJ Prahova au executat acțiuni de recunoaștere în teren la obiectivele cu destinația turism și alimentație publică.