Salvamontiștii din Bușteni au avut, sâmbătă, două intervenții, la solicitarea unor turiști răniți. O femeie recuperată din zona Urlătoarea a fost transportată la spital.
Una dintre solicitări a venit din partea unui bărbat aflat pe Platoul Bucegi, în zona Sfinxului. Acesta a avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza unei plăgi tăiate la mână.
La intervenția de la cascadă, salvamontiștii au preluat o femeie care a suferit o fractură la picior. Pacienta a fost predată unui echipaj de la Ambulanță, care a transportat-o la spital, a anunțat Salvamont Prahova.
VIDEO 🎦 Copil pierdut, vineri, în zona Cascadei Urlătoarea