Un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost descoperit de polițiști, după ce a zăcut timp de patru zile, îngropat de viu, într-un mormânt improivizat.
Un bărbat în vârstă de 62 de ani, îngropat în viaţă timp de patru zile, a fost salvat la începutul acestei săptămâni, după ce poliţia din Republica Moldova i-a auzit strigătele de ajutor, înfundate, din pământ.
Potrivit News.ro citând Daily Mail, poliţiştii l-au găsit pe bărbat în timpul unei anchete, luni, după ce rude au găsit moartă o femeie în vârstă de 74 de ani la Ustia. Ei au identificat rapid un tânăr în vârstă de 18 ani, o rudă a defunctei, drept suspect în uciderea femeii.
Presa locală nu a dezvăluit numele victimei şi adolescentului.Suspectul a fost găsit acasă, în stare de ebrietate. El a dat declaraţii ”confuze” şi incorenete” în timpul interogatoriului.
În timp ce poliţişti percheziţionau domiciliul în căutare de probe, au auzit zgomote şi strigăte de ajutor în apropierea casei. S-au luat după zgomot şi au început să sape. Ei au descoperit un sexagenar îngropat într-un mormânt improvizat.
Poliţia a publicat miercuri o înregistrare video în care poliţişti îl scot pe bărbat din pământ. Bărbatul era rănit la gât, dar era în viaţă şi conştient. El a declarat că bea alcool împreună cu adolescentul iar între ei a izbucnit o dispută. Adolescentul l-a agresat cu un cuţit şi l-a îngropat într-o piviniţă. A doua zi, tânărul a ucis femeia. El riscă închisoarea pe viaţă.
Polițiștii au aflat cine este bărbatul care a fost lovit mortal de tren, acum câteva seri, la Gara de Vest din Ploiești
Foto News.ro.