Aproape 1.900 de alegători au participat, duminică, la alegerilor locale parțiale pentru funcția de primar organizate la Șotrile.
Scrutinul a fost necesar după ce, în septembrie, mandatul candidatului câștigător nu a fost validat de instanță, din cauză că acesta avea o condamnare definitivă pentru pornografie infantilă și interdicție de a ocupa o funcție publică.
Bogdan Davidescu a obținut aproape 50% dintre voturile valabil exprimate
Davidescu, fostul primar al comunei, care și-a pierdut mandatul din cauza condamnării amintite, a candidat din nou, duminică. La fel ca în septembrie, acesta a candidat ca independent, dar fostul său partid, PSD, i-a fost de ajutor prin nedesemnarea unui candidat propriu. Și de această dată, alegătorii au fost în favoarea sa. Davidescu a câștigat alegerile cu 844 de voturi, adică 47,79% din voturile valabil exprimate, față de 702 (39,75%) câte a obținut liberalul Gabriel Broșteanu, principalul său contracandidat, potrivit datelor parțiale publicate de BEC.
Pe locul al treilea s-a clasat candidatul PMP, Gheorghe Preda, cu 184 de voturi (10,42%), iar pe al patrulea candidatul AUR, cu 36 de voturi (2,04%).
O nouă rundă de alegeri, cel mai probabil scenariu la Șotrile
Cel mai probabil, mandatul lui Bogdan Davidescu va fi invalidat din nou de instanță, ținând cont de valabilitatea interdicției asociate condamnării sale, ceea ce înseamnă că, în câteva luni, la Șotrile vor fi organizate din nou alegeri locale parțiale pentru funcția de primar. Dacă acest scenariu se confirmă, până la următorul scrutin, administrația locală va fi condusă de viceprimarul care a preluat atribuțiile de primar, așa cum s-a întâmplat și din septembrie încoace. Vicele l-ar avea drept consilier chiar pe Bogdan Davidescu.
Sursa foto: Facebook/ Bogdan Davidescu