Inițiativa privind bugetarea participativă derulat la Câmpina a ajuns în etapa în care 13 proiecte declarate eligibile pot fi votate de cetățeni, în vederea desemnării inițiativelor care vor beneficia de finanțare de la bugetul local.
“În conformitate cu Regulamentul privind bugetarea participativă la nivelul Municipiului Câmpina aprobat prin HCL 53/31.03.2021, proiectele identificate şi propuse de cetățenii cu domiciliul în Municipiul Câmpina, validate de autoritatea publică, vor fi supuse unui proces de votare care se va desfăşura, în perioada 19.11.2021-29.11.2021. În această etapă fiecare cetăţean poate alege un singur proiect, iar lista proiectelor care vor fi implementate se va stabili în funcţie de numărul de voturi”, au anunțat reprezentanții administrației locale.
Proiectele propuse sunt investiții care țin de Infrastructură stradală (“WC-uri publice pentru Câmpina curată”), Mobilitate, accesibilitate și siguranța circulației (“Instalare stație încărcare mașini electrice sau hibrid plug-in”), Amenajare spații verzi și locuri de joacă (“Amenajarea unui spațiu de agrement și studiu în curtea Școlii «AL. I. Cuza»”, “Aer, soare, sănătate – Aici la Grădinița «Iulia Hasdeu» le avem pe toate”, “Amenajare loc de joacă și recreere în vecinătate blocurilor de pe Bd. Carol I, nr. 4”, “Înființare grădină botanică pe str. Câmpineanu”, “Călătorie în lumea educației și a jocului – Lic. Tehnologic Mecanic”), Amenajare spații publice (“Reamenajarea bazei sportive din curtea Școlii «AL. I. Cuza»”), Cultură (“Copilărie, joc, poveste și culoare”, “Festivaluri”), Asistență socială/Sănătate (“Centru de zi pentru copiii vulnerabili din zona Turnătorie”, “Centru educațional pentru copii și bebeluși 0-5 ani”), Digitalizare (“Școala digitală - Școala «AL. I. Cuza»”).
Lista și detalii despre fiecare proiect propus -----> AICI
Proiectele pot fi votate -----> AICI
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!