Primăria Ploieşti este în mijlocul unui scandal privind pierderea unei oportunităţi de finanţare europeană, în prima etapă din PNRR, dedicată lucrărilor de renovare a clădirilor. Lista proiectelor care n-au mai ajuns să fie depuse includea şapte obiective, estimate la 6,6 milioane de euro.
Sesiunea în discuţie, componenta 5 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, permite atragerea de fonduri europene pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice. Ghidurile au fost publicate de autorităţile centrale în luna februarie, iar sesiunea de depunere a fost deschisă pe 1 aprilie. Luni, pe 11 aprilie, a apărut informaţia că Primăria Ploieşti a ratat şansa de a obţine fonduri în cadrul acestei etape din PNRR, unde s-a mers pe principiul primul sosit primul servit, iar la scurt timp a fost emis un comunicat oficial al PNL, în care consilierii liberali îi cereau demisia şefului Direcţiei Relaţii Internaţionale din Primărie. În acelaşi context, primarul Andrei Volosevici i-a cerut public explicaţii viceprimarului Daniel Nicodim, cel care are în atribuţii coordonarea DRI, iar vicele a reclamat că şeful Direcţiei i-a refuzat în mai multe rânduri solicitările. În mijlocul acestei situaţii, care tinde să degenereze într-un scandal politic de proporţii, cu acuze de sabotaj şi dezinteres, merită să aruncăm o privire asupra proiectelor care erau pregătite de autorităţi, dar n-au mai ajuns să fie depuse.
6,6 milioane de euro erau aşteptate din PNRR
"Telegrama" a solicitat Primăriei Ploieşti lista proiectelor care erau pregătite pentru acest apel din PNRR. În cazul componentei C5, autorităţile aveau în lucru şapte obiective de renovare a unor clădiri, de la sediul Poliţiei Locale şi policlinica Spitalului de Pediatrie până la aripa nord a Colegiului "Mihai Viteazul" şi fostul sediu al Alianţei Franceze. În total, acestea erau estimate la puţin peste 6,6 milioane de euro.
1. „Renovare clădire Poliţia Locală Ploieşti”; adresă: Bulevardul Independenţei, nr 21; Valoarea maximă eligibilă: 629.516 euro
2. „Renovare Policlinica Spital de Pediatrie”; adresă: Locatie: Bulevardul Independenţei, nr 18; Valoarea maximă eligibilă: 378.760 euro
3. „Renovare clădire – Colegiul Național Mihai Viteazul – Str. Jurnalist Gabi Dobre nr.2” (fostul sediu al Alianţei Franceze); Valoarea maximă eligibilă: 258.640 euro;
4. „Renovare clădire – Colegiul Național Mihai Viteazul - Aripa Nord”; adresă: Bulevardul Independenței, nr. 8; Valoarea maximă eligibilă: 1.286.716 euro;
5. „Renovare imobil str. Postei nr. 6” (fostul sediu ASSC); Valoarea maximă eligibilă: 232.402 euro;
6. „Renovare integrată - Cinemascop 1 - zona parter”; adresa: Piaţa Victoriei nr. 4; Valoarea maximă eligibilă: 1.535.913 euro;
7. „Renovare integrată - Cinemascop 2 - zona bloc de locuinţe”; adresa: Piaţa Victoriei nr. 4; Valoarea maximă eligibilă: 2. 312.530 euro.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!