Consiliul Local Ploieşti urmează să dezbată joi un proiect de modificare a hotărârii privind cedarea către Consiliul Judeţean a Parcului Municipal Vest, după ce Prefectura a reclamat încălcarea mai multor prevederi legislative.
Considerată ilegală de către Prefectură, Hotărârea nr. 94 a Consiliului Local Ploieşti, adoptată luna trecută, ar putea fi modificată de către forul legislativ. Un proiect de modificare a respectivei hotărâri, iniţiat de patru consilieri de la PNL şi de viceprimarul Anca Popa, de la USR, e propus pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de joi a CL Ploieşti.
Demersul încearcă, în mod evident, să repare problemele invocate de către Prefectura Prahova, care considerase, în urma analizei de legalitate, că hotărârea adoptată pe 10 martie a încălcat Codul administrativ, legislaţia privind spaţiile verzi şi Codul muncii şi solicitase retragerea ei. Astfel, în noua variantă, sunt propuse patru completări, care vizează situaţia juridică a bunurilor, menţinerea suprafeţei de spaţii verzi şi transferul personalului.
Conform proiectului propus, urmează să fie introdusă o prevedere nouă, conform căreia bunurile se transmit "cu menţinerea suprafeţei de spaţii verzi şi cu respectarea dispoziţiilor art. 18 din Legea 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor". O altă completarea prevede că transferul "se va face pe bază de protocol de predare primire încheiat între părţile interesate, în termen de 15 zile".
De asemenea, în noua variantă, Consiliul Local specifică faptul că "personalul încadrat în cadrul Serviciului Administrare Parc Municipal Ploieşti Vest va fi preluat de către Consiliul Judeţean Prahova sau instituţiile subordonate acestuia în temeiul art. 173 din Codul Muncii".
Rămâne de văzut dacă aceste completări răspund la toate problemele invocate de către Prefectură şi vor schimba punctul de vedere al instituţiei faţă de hotărârea Consiliului Local. În martie, la câteva zile de la adoptarea hotărârii, Prefectura reclamase că aceasta a încălcat mai multe prevederi legislative, pornind de la faptul că, potrivit Codului administrativ, pentru transferul de proprietate ar fi trebuit justificată încetarea interesului public local. Mai departe, Prefectura punctase că "este interzisă schimbarea destinaţiei, reducerea suprafeţelor ori strămutarea spaţiilor verzi definite de lege", ceea ce înseamnă că hotărârea din 10 martie a încălcat prevederile Legii 24/2007, privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor.
În aceeaşi şedinţă, Consiliul Local mai are pe ordinea de zi câteva proiecte care vizează Parcul Municipal Vest, unul dintre ele pentru semnarea unui parteneriat cu un ONG, pentru împădurirea unei suprafeţe de teren, iar alte două pentru realizarea unor socluri pentru statuile realizate cu ocazie taberelor de sculptură din ultimii ani şi pentru modificarea instalaţiei de hidranţi.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!