PNL: Primarul Volosevici a țepuit Spitalul Municipal Ploiești cu 53.000 de lei

PNL: Primarul Volosevici a țepuit Spitalul Municipal Ploiești cu 53.000 de lei
PNL Ploiești acuză că primarul Volosevici că a „țepuit” Spitalul Municipal cu 53.000 de lei, după oferirea unor pachete de analize pentru pensionari care n-au mai fost decontate în integralitate (Foto: Arhiva Telegrama)
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

PNL Ploiești îl acuză pe primarul Andrei Volosevici că a „țepuit” Spitalul Municipal cu 53.000 de lei, după ce administrația locală a oferit analize gratuit pentru pensionari, în baza unei sponsorizări primite de la un dezvoltator imobiliar, însă ulterior sponsorul n-a mai plătit întreaga sumă. Firma respectivă este cea care a realizat complexul imobiliar White Tower și e vizată acum de un uriaș scandal.

Contractul, încheiat în 2022, viza oferirea unor pachete de analize gratuite pentru 600 de pensionari din Ploiești. Analizele au fost făcute, însă au fost plătite doar 139 de seturi, restul de 461 rămânând neachitate. Paguba este calculată la puțin peste 53.000 de lei.

PNL Ploiești îl acuză pe primarul municipiului, Andrei Volosevici, de „cinism”, reclamând că acesta ar fi păcălit „fără scrupule” Spitalul Municipal.

PNL îl acuză pe primar că a „țepuit” Spitalul Municipal Ploiești

„Domnul primar Andrei Volosevici a dat dovadă de un cinism fără precedent, târând într-un scandal monstruos atât asociațiile de pensionari din Ploiești, cât și Spitalul Municipal, având ca unic scop beneficiul său strict  electoral. În urma informațiilor apărute în mass-media locală, reprezentanții Consiliului Local în Consiliul de Administrație al Spitalul Municipal au solicitat explicații de la conducerea unității sanitare și au aflat întreaga derulare a faptelor. În anul 2022, a fost semnat Contractul de sponsorizare 8253/ 31 mai 2022 în valoare de 69.000 lei prin care PFA Lupu Marioara se angaja să sponsorizeze Primăria Ploiești, iar Spitalul Municipal, în calitate de prestator de servicii, se angaja să efectueze analizele medicale pentru pensionari. De acest serviciu ar fi urmat să beneficieze 600 de pensionari, iar valoarea pachetului de analize a fost 115 lei/ persoană. Spitalul Municipal a efectuat toate analizele pe baza unor trimiteri purtând antetul primăriei, însă a fost plătit doar pentru 139 de seturi de analize, restul de 461 fiind și în ziua de astăzi neachitate”, se arată într-un comunicat de presă transmis luni de PNL Ploiești.

„Putem spune că atât PFA Lupu Marioara, cât și dl Volosevici, în calitate  de primar, beneficiar al sponsorizării, au «țepuit» fără scrupule Spitalul Municipal Ploiești. Nu putem să acuzăm sponsorul de încercare de «cumpărare de influență», atâta timp cat pe rolul instanțelor există procese penale împotriva acestei societăți implicată în cel mai mare scandal imobiliar postdecembrist din Ploiești, dar putem afirma cu certitudine că Andrei Volosevici în calitate de primar, beneficiar conform contactului de sponsorizare, a prejudiciat Spitalul Municipal cu 53.000 lei, bani deja consumați de unitatea sanitară pentru efectuarea analizelor cu iz electoral”, se încheie comunicatul transmis de Partidul Național Liberal.

Primarul Andrei Volosevici a răspuns, la solicitarea „Telegrama”, anunțând că se caută soluții astfel încât Spitalul Municipal să primească banii integral și notând că oamenii au beneficiat de analizele respective și că astfel de sponsorizări au existat și în trecut.

Image