În plin scandal privind ratarea unei prime etape de finanţare prin PNRR, primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, i-a retras viceprimarului Daniel Nicodim atribuţiile de coordonare a Direcţiei Relaţii Internaţionale.
De la începerea acestui mandat, Direcţia Relaţii Internaţionale din Primăria Ploieşti, structura care se ocupă de pregătirea proiectelor europene şi monitorizarea lor, s-a aflat în subordinea viceprimarului propus de PNL, Daniel Nicodim... Până în această săptămână. Conform unei dispoziţii semnate zilele acestea, publicată pe site-ul Primăriei, Andrei Volosevici i-a retras viceprimarului atribuţiile de coordonare a activităţii DRI.
Măsura poate fi văzută ca o sancţiune, după ce Primăria Ploieşti nu a reuşit să depună la timp proiecte europene în cadrul sesiunii de finanţare din PNRR dedicate renovării de clădiri. Imediat după apariţia scandalului, primarul i-a cerut lămuriri vicelui, în timp ce Daniel Nicodim a dat vina pe şeful recent instalat al Direcţiei Relaţii Internaţionale, reclamând că acesta nu i-a respectat solicitările.
Municipalitatea avea în pregătire şapte proiecte pentru respectiva sesiune din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Acestea propuneau renovarea mai multor clădiri, de la sediul Poliţiei Locale şi policlinica Spitalului de Pediatrie şi până la fostul sediu ASSC din spatele Hotel Prahova şi fostul sediu al Alianţei Franceze, deţinut de Colegiul "Mihai Viteazul".
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!